Tinere, încotro?

Când eram mic aveam mai multă încredere în mine. Şi nu cred că sunt singurul. În fiecare zi orizonturile parcă se închid mai mult. Aşa trebuie sa fie? Aşa se (auto)alege un drum în viaţă? Sau poate acesta e modul prin care se strivesc visele şi idealurile noastre. Ni se dau palme în fiece zi. Poate ne trezim şi poate e timpul să trimitem copilul din noi la culcare. Să-l legănăm pe picioare, trebuie să adoarmă. Aceasta ar fi prima categorie de tineri, în care mă regăsesc şi eu câteodată. Mai sunt tineri care nu riscă nimic. Au un drum fix, nu se abat de la el, nu oscilează, nu se distrează. Eu nu-i cunosc. Voi? Dar au încredere în ei. Multă încredere. Si? Reuşesc lucruri măreţe dar nu se îngrijesc de sufletul lor. Mai sunt cei care nu ştiu niciodată. Îl iau pe "nu ştiu" în braţe. Sunt foarte nehotărâţi. Dacă ar avea viaţa înregistrată pe un osciloscop ai face febră musculară privindu-i graficul. "Nu ştiu" e cea mai proastă alegere. Adeseori meditează la trecut. "Prost am fost că nu am făcut acel lucru." Cântăresc prea mult lucrurile, până ce greutăţile prind altă culoare. Tinerii fulgerători sunt aceia care fac numai prostii, şi după un timp îşi dau seama de lucrul eronat pe care l-au desăvârşit. Foarte dificilă este situaţia când unii dintre aceştia dau cu parul în cap (la propriu vorbind). Ce rost mai au regretele? Suntem în aer, nu?


2 comentarii to "Tinere, încotro?"

Trimiteți un comentariu

Categorii

Palavrele mele