Flashback

Eram fericit în facultate. La fel şi în liceu. Iubeam şi eram iubit. Dar au trecut ani, vreo 20 de atunci. Iar viaţa a devenit zgârcită. A intrat în criză. Am avut şi familie. Şi păream o familie fericită. Banii o faceau fericită. Fosta soţie a purtat o verighetă cu inscripţia “S.A.”. Societatea a falimentat, soţia a divorţat.
Aveam o prietenă în liceu care îmi zicea că niciodată nu trebuie să te laşi descoperit în totalitate. Trebuie să ai o rezervă din tine, un combustibil care să te scoată din situaţiile cele mai dificile. Avea dreptate.
Nu mi-am iubit niciodată soţia, sau cel puţin nu am avut acest sentiment faţă de ea, aşa cum mi s-a revelat în tinereţe. Un sentiment la care întotdeauna am fost tangent, atat de aproape, dar niciodată în interior. Am avut întreg univesul în mână, galaxii peste galaxii, stele strălucitoare aflate la mii de ani lumină de ceea ce nu am reuşit să dobândesc vreodată: Pământul; viaţa şi ADN-ul acestui sentiment. M-am străduit să desluşesc acest ADN, să mi-l însuşesc, dar în zadar.
În 2018 am fost trimis în Iran. Îi uram pe iranieni. Încă nu existau dovezi concludente, dar eu am fost sigur că ei au pus la cale cel de-al treilea razboi mondial.Am stat acolo 6 luni pentru a testa instalaţii de energie neconvenţională. Grupări izolate din Iran ne aveau în vizor. Iranul încă mai avea resurse importante de ţiţei care în urma cercetărilor companiei şi a revoluţiei energiei ar fi valorat mai puţin decât apa potabilă. Într-o noapte, 28 de rachete flash-attack au vizat baza de cercetare. Pagubele au fost imense, mari cercetatori au murit. Aş fi vrut să mor şi eu acolo. Dar eu am stat prins sub 2 metri de moluz. De mult timp până atunci nu mă gândisem la ea. Nu mă interesa sau mă amageam? Eu niciodată nu am reuşit să mă cunosc. Apropiaţii îmi ziceau că mă cunosc foarte bine, aveau încredere în mine. Dar eu? Mă întrebam dacă voi primi vreo decoraţie postmortem. Dar nu am primit. În câteva ore am fost scos de sub moluz. După ce am revenit în ţară m-am schimbat. M-am lăsat de cercetare, iar cu ce dobândisem din viaţa de laborator am înfiinţat o companie răspunzătoare de producerea corpurilor de iluminat.
Totodată, cu aprinderea luminii în companie, mi s-a aprins flacăra de veghe. Şi ardea năvalnic, ardea după acea iubire de liceu, stinsă în urmă cu 2 decenii. Nu mai ştiam nimic de ea. După 2 săptămâni de investigaţii, în cea mai neagră umbră, am aflat-o. Australia. Am zburat intr-acolo, fără un alt punct de referinta decât pista aeroportului din Canberra. Nu am găsit nimic, nici urmă de ea. Şi-a schimbat parfumul.
Am devenit tot mai posomorât, nu m-am mai ocupat de companie. Nu era nimeni care să aibă grijă de mine. Ardeam nefolositor.
Acum e prezent şi ce am cercetat nu mi-e folositor. Alţii au energie inepuizabilă. Eu am rămas fară. Şi nu pot fi reîncărcat.

Asta ca să-i explic lui Silviu care-i treaba cu uraniul.


1 comentarii to "Flashback"

Trimiteți un comentariu

Categorii

Palavrele mele