Eu: Salut, ce faci?
Ei si ele: Bine.
Eu: Ce faci vineri?
Aşadar, după ora 22, eram în Pub25, dornici de distracţie. La început, ne plângeam de muzică, dar după miezul nopţii, alcoolul a început să simtă muzica şi lumea să se dezlănţuie. Mai mult, am avut propriile animatoare. Nu am să insist prea mult asupra episodului Pub25. Ideea e ca lumea s-a distrat.
Al doilea episod are ca protagonişti, băieţii din episodul “Vatra Dornei”, Sandrina, Alexandra şi 10 pulpe care stăteau stinghere în frigiderul lui Marius. Cum acesta din urma a băut 5 beri in puii mei sau 4 beri în p**a mea [citatele nu-mi aparţin], am decis să combinăm pulpele pe un grătar. Era în jur de 3 dimineaţa. Ne-am “organizat repede” [sa o numim totuşi organizare], trecând pe la câţiva din noi, mai luând o lingură, o pătură. Fiind 8 în maşină, am mers unde era mai aproape şi mai puţin frig. Lacul Ciric. Aveam o brichetă să aprindem cărbunii. Eram optimişti. Pe la 5 ne chinuiam să aprindem un foc. Nici o şansă. Am făcut un sprint pâna in Holboca, am luat un sac de lemne, ne-am întors şi am reuşit să aprindem focul. Deja toţi tremuram de frig şi ne trecuse foamea. Căldura focului ne era de ajuns. Am ros din acele pulpe, fiecare după foame şi după abilitatea de a mânca cu mâna. După un gratar nocturn, trebuia sa fie şi unul matinal.
Dacă am omis ceva, va povesti Petru, iar imaginile spun şi ele multe.
Asa am inceput
Acum se bea
Animatoare
6 comentarii to "1-2 Mai"
Linkuri utile
Categorii
- Am ceva de spus (40)
- Amintiri (7)
- Citesc... (8)
- Crazy things (17)
- Diverse (46)
- E tot filosofie... (24)
- Fun (40)
- La ţara (20)
- Mai râdem şi noi (52)
- Music (18)
- Personal (47)
- Photo (34)
- Poetry (32)
- porumbei (11)
- Projects (25)
Unknown says:
Nu am fost la gratarul nocturn asa ca acu trebuia sa ajung la asta :D
fain fain ... cei care doresc pot sa vada inca o descriere a povestii la mine pe blog :P
Anonim says:
Hail Kings! The New Kings! STRONGER THAN ALL!!!
sandrina says:
au fost 9 pulpe, in puii lui marius :))
Petru Cimpeanu says:
5 beri in puii mei
Rafael says:
4'n p**a mea
sd says:
5 beri in puii mei sau 4' p**a mea [ :)) ]