Alcool vs Petrol

La nivel mondial, consumul mediu de alcool se situează în jurul valorii de 12 unităţi (o unitate este echivalentă cu 10 ml de alcool pur, n.r.) pe săptămână, dar această valoare ajunge în Europa la 21,5.
Consumul mediu de alcool este de 17 unităţi pe săptămână în America, iar cele mai mici valori se înregistrează în Orientul Mijlociu - 1,3 unităţi pe săptămână.
Astfel, pe plan global, se ajunge să se consume 6240 ml de alcool pur/cap de locuitor anual.

Alcoolul are densitatea de 800 kg/mc, deci 6240 ml de alcool are o masă de aproximativ 5Kg. 1 Kg de alcool are o putere calorică de 29 MJ (1 mc de gaz metan are o putere calorică de ~35 MJ).
În total la nivel mondial se consumă 32500 megatone de alcool, cu o putere calorică de 942,5 GJ (225,47 Gcal). O tonă de petrol dezvoltă o putere calorică ce variază între 5,5 Mcal-11Mcal. Deci 41 de tone din cel mai prost ţitei echivalează cu cele 32500 megatone de alcool.

Voiam sa evidenţiez ca sunt mulţi de genu: "Băi, am fost aseară la un show şi i-am dat numai cu tărie şi nu m-am îmbătat şi nici rău nu mi-a fost." Păi da frate, ai băut alcool, dacă beai petrol iţi era rău.

Postul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Bibliografie: Mediafax.ro


1 comentarii to "Alcool vs Petrol"

Trimiteți un comentariu

Categorii

Palavrele mele