După ce ieri, am împărţit mici ţepe în stânga şi în dreapta, cu 10 minute înainte de miezul nopţii mi-am găsit naşul. Am observat târziu biletul, tocmai cand am ajuns acasă. Nu aveam vizibilitate în curte, aşa că am scos maşina în drum la lumina becului de la stâlp. Şi m-am învârtit de vreo 3 ori în jurul ei.Frumos.
-Te rog, bursucel...
-Nici un bursuce...
-Bursucel nu pleca, bursucel...
Îl citez pe Arhi şi vă spun că România este pe locul 4 în lume la capitolul Viteza conexiunilor de Internet(Bulgaria nici nu este in top 50 :-) ).
Însă, pe de altă parte, avem atâtea paradoxuri cu care ne confruntăm. De asta ne şi merge atât de bine. Unul trage hăisa, celălalt ţa.
Prin 2008 am văzut o hartă a invaziei musulmanilor până în 2020 în Europa.România era înconjurată.
Englezii au deschis prima cafenea în 1658 în Oxford. La mijlocul secolului XVIII în Londra erau peste 2000.
Azi un englez bea cafea într-un an cât bea un italian în două zile și eu în timpul laboratorului de Ingineria Programării. De ce?
Păi, în primul rând, nu mai au sclavi. Cine să le culeagă? Treaba cu culesul e migăloasă tare. Și nici să plătească pentru migala altora nu le convine. Și au pierdut și coloniile producătoare de cafea. Istoria îi macină. De ce să stea ei să aleagă boabele, să le prăjească, să le macine. Ar pierde timp prețios, în care ar putea să vorbească despre vreme.
În al doilea rând, în lume se bea anual 500 de miliarde de cești de cafea. Cum ar putea ei să se identifice cu restul proștilor? Cum ar putea să se identifice cu francezii?
Așa că fierb o oală de apă, pun în ea 2 frunze de pe balcon și au făcut un ceai. După existența în frigider, se adaugă lapte.
Și uite așa au ei o liră puternică.
M-am uitat le teleenciclopedia:-D
Am reușit să ajung în ultima seară a desfășurărilor Serilor filmului românesc la Iași. Am râs cu poftă la umorul negru din Tache și mi-au plăcut mult scurtmetrajele lui Igor Cobileanski. Enjoy.
Sașa, Grișa și Ion
Când se stinge lumina
Plictis și Inspirație
Bonus
4 scurtmetraje a celor de la Facultatea de Jurnalism Iași
Moartea în vacanță
Liftofilii
La masa lui Gheorghe
Dumitru
Nu se poate sa nu va placa de tipul din poveste.Este o poveste adevarata despre o nunta care a avut loc in Miami.
A fost o nunta grozava, cu 300 de invitati.Dupa receptia nuntii, ginerica s-a urcat pe scena cu un microfon si a inceput sa vorbeasca invitatilor.Le-a spus ca vrea sa le multumeasca tuturor pentru ca au venit la nunta lor, unii chiar de la distante mari.In special a vrut sa le multumeasca familiei miresei si familiei lui, socrului lui pentru nunta imparateasca. Ca recunostinta a vrut sa daruiasca fiecarui invitat cite un cadou special de la el. Lipit de partea de jos a fiecarui scaun se aflau plicuri. Le-a spus ca este cadoul lui si i-a indemnat sa deschida plicurile.Inauntrul fiecarui plic se afla cite o poza 8X10 in care erau mireasa cu cavalerul de onoare facand sex!Ginerica i-a suspectat mai demult si a pus detectivi particulari sa ii urmareasca.
Dupa ce a stat si a vazut reactia invitatilor pentru citeva minute,ginerele s-a intors spre cavalerul de onoare si i-a spus "f*ck You!", apoi s-a intors spre mireasa si i-a spus si ei "f*ck you!".S-a intors spre invitati care erau amutiti si le-a spus "m-am carat de aici!"
Casatoria a fost anulata la prima ora a doua zi.
Majoritatea oamenilor ar fi anulat casatoria imediat ce aflau de escapada amoroasa, dar tipul asta a jucat teatru ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat! Revansa lui..ii face pe parintii miresei sa plateasca peste 32 mii$ pentru o receptie de 300 de pers si mai mult decit atit, arunca la gunoi reputatia miresei si a cavalerului de onoare in fata a 300 de prieteni si rude.Tipul asta are c...e de marimea clopotelor de biserica!
Credeti ca o sa faca o reclama Mastercard dupa povestea asta?
Receptie eleganta de nunta $32,000.00. Fotografii ca amintire de nunta 3 mii $. Luna de miere la Maui 8 mii $ .Fatza invitatilor la vazul pozei cu mireasa facind-o cu cavalerul de onoare..de nepretuit!
Sunt multe lucruri pe care le poti cumpara cu bani, pentru toate celelalte exista Mastercard!
via diseara.ro
Un cuplu intr-o masina pe serpentine.
- Dragul meu, doresc sa divortez si motivul va fi impotenta ta.
El, calm, mareste viteza.
- La partaj voi cere casa, custodia copiilor, conturile din banca si pensie alimentara.
El, calm, mareste viteza.
- Bine, dar tu nu-ti doresti nimic???
- Am tot ce imi trebuie acum.
- Bine, dar ce ai tu si eu nu am???
- Airbag si centura de siguranta.
via diseara.ro
ora 5:00 omul se trezeşte
ora 5:30 omul iese grăbit din casă
ora 5:45 omul a ajuns la primul birt unde bea o cafea
ora 6:00 omul părăseşte birtul
ora 6:30 omul ajunge la birtul de lângă locul de muncă. aici mai bea
ora 7:00 începutul programului de lucru
ora 7:15 omul intră la locul de muncă
intervalul orar 13:00-14:00 pauză de
ora 15:40 omul se schimbă în vestiar
ora 15:50 omul părăseşte locul de muncă
ora 15:55 omul, împreună cu alţi oameni intră în birtul cel mai apropiat
ora 16:00 sfârşitul programului de muncă
ora 16:20 oamenii discută despre Costică, care a plecat acasă şi nu i-a însoţit
ora 16:25 încă un rând de bere
ora 16:30 oamenii discută despre secretara şefului
ora 16:40 oamenii discută despre şef
ora 16:45 oamenii discută despre alte afaceri ale şefului
ora 16:55 Romică pleacă acasă
ora 16:58 oamenii vorbesc despre Georgeta, nevasta lui Romică
ora 17:00 oamenii comandă vin
ora 17:05 oamenii se întorc la afacerile şefului
ora 17:15 oamenii descoperă legături murdare între şef şi primar
ora 17:30 oamenii descoperă legături murdare între primar şi prim-ministru
ora 17:31 oamenii ştiu să aplice tranzitivitatea
ora 17:32 oamenii descoperă că secretara e amanta prim-ministrului
ora 17:40 oamenii beau vodka
ora 17:45 Ghiţă îl arde cu ţigara pe Vasile
ora 17:50 Ghiţă doarme
ora 18:00 Mircea, sună familia lui Ghiţă
ora 18:20 Feciorul lui Ghiţă îl duce pe taică'su acasă
ora 18:25 oamenii vor să bea, barmanul refuză, Mircea îl înjură de mamă
ora 18:25:47:110 Mircea adoarme instant
ora 18:28 Mircea este trezit
ora 18:31 oamenii părăsesc birtul
ora 18:50 Vasile doarme în şanţ
ora 20:00 Vasile doarme în şanţ
ora 23:00 nevasta lui Vasile este disperată, Vasile doarme în şanţ
ora 24:00 Vasile se trezeşte şi se îndreaptă spre casă
ora 6:30 Vasile se trezeşte
ora 6:32 nevasta îi face panaramă, Vasile tace mâlc
ora 6:40 Vasile iese din casă
ora 7:05 Vasile intră la locul de muncă
ora 16:05 Vasile bea o bere singur
Ion la Biserică.via diseara.ro
Il vede preotul şi-i zice:
- Ce faci măi Ioane ?
- Bine părinte… am venit şi eu să mă spovedesc.
- Nu-i nevoie mă, ţi-am citit blogul!
Nu ştiu cum de s-a întâmplat, dar pe individul următor îl aveam la ignore. A evadat. Săptămâna trecută mă plângeam de omul tehnologie. Este o vorbă în popor: prietenii ţi-i poţi alege, dar nu şi rudele. Acelaşi individ pe Y!Messenger:
parpauta_mirel: salut varuCât calm am putut să dovedesc?
parpauta_mirel: ai zis tu ca intri pe calculatorul meu sa rezolvi cu antivirusul
pigeon_first: tine programul asta
pigeon_first: si ii dai run de 2 ori
parpauta_mirel: antivirusul so expirat pe 3/11/2009
pigeon_first: aha
parpauta_mirel: pune tot asa 3/11/2010
parpauta_mirel: asa terminat
pigeon_first: ii dai run -> run
pigeon_first: si pe urma imi zici ID-ul
pigeon_first: si parola
parpauta_mirel: care run run
parpauta_mirel: ca nu o vad
pigeon_first: cand iti apare
parpauta_mirel: parpauta_mirel
parpauta_mirel: ........
parpauta_mirel: astai id-ul
parpauta_mirel: si parola
parpauta_mirel: da trece noul meu id
parpauta_mirel: parpauta_mirel_mam
parpauta_mirel: sau nu trebue
pigeon_first: wa, esti prost?
pigeon_first: tu ai deschis programul care ti l-am dat eu?
pigeon_first: lasa parolele de messenger
pigeon_first: ti-am zis ca alea nu trebuie sa le divulgi nimanui
parpauta_mirel: am descis
pigeon_first: si ai dat run?
pigeon_first: ca sa nu-l instalezi
parpauta_mirel: nu mi-o aparit
parpauta_mirel: mi-o aparut ceva pe ecrab
parpauta_mirel: teamviewer
pigeon_first: bravo
pigeon_first: bifeaza casuta Run si dai Next
parpauta_mirel: am dat
parpauta_mirel: ce mai fac
pigeon_first: ti-a aparut o fereastra in care, in partea stanga, scrie ID si Password?
parpauta_mirel: nu mi-o aparut inca
parpauta_mirel: ca am dat next
pigeon_first: omule, ramai cu antivirusul asa cum il ai
pigeon_first: daca ti-e greu sa pricepi cum sa dai 2 clickuri
parpauta_mirel: am deschis dinou
parpauta_mirel: dau pe patratica run nu
parpauta_mirel: si dupa aia dau next
parpauta_mirel: nu
pigeon_first: exact
pigeon_first: si accepti termenii, asta am omis sa-ti zic
pigeon_first: si pe urma dai iar next
pigeon_first: mai ai o casuta de bifat
parpauta_mirel: aia de jos
pigeon_first: da
parpauta_mirel: am dat
pigeon_first: ti-a aparut fereastra de care ziceam?
pigeon_first: in care in partea stanga ai ID si Password
parpauta_mirel: 2 fereste albastr
parpauta_mirel: scri pe ferestrele abastri id si parola
parpauta_mirel: da
pigeon_first: nu scrii ma
pigeon_first: imi zici mie ce scrie acolo
parpauta_mirel: id 583 312 891
pigeon_first: si parola?
parpauta_mirel: password 4966
pigeon_first: bun
pigeon_first: acum astaepta sa-si faca update
pigeon_first: gata
pigeon_first: e activat
parpauta_mirel: fami si odc daca poti
parpauta_mirel: ca nu merge
pigeon_first: ok..
parpauta_mirel: cand scir o melodie dispare
parpauta_mirel: aia adoua
parpauta_mirel: fa in asa fel sa nu mai faca fite
pigeon_first: gata
parpauta_mirel: da o face pe mersi
parpauta_mirel: ramad dator la tine
pigeon_first: hai ca am treaba
pigeon_first: papa
parpauta_mirel: inchis nu
pigeon_first: da
parpauta_mirel: nui sa ok nu
parpauta_mirel: ii dau ok
pigeon_first: da
parpauta_mirel: dar teamviewerce fac cu el il sterg
parpauta_mirel: dar teamviewer ce fac cu el il sterg
pigeon_first: lasa-l acolo, poate o sa mai ai nevoie
parpauta_mirel: ha
parpauta_mirel: dar lam bagat in start
parpauta_mirel: nu por cal sterg daca la-m bagat in start .nu
pigeon_first: ba da, dar lasa-l in pace, nu te deranjeaza cu nimic
parpauta_mirel: ok
Mă simt nevoit să zic că individul nu mi-e var, că are în curte o Bora şi un RAV4, şi că are BAC-ul luat.
+18°C ~ Hawaiienii se acopera cu a 2-a patura
+10°C ~ locuitorii Helsinkiului opresc incalzirea in apartamente
+2°C ~ masinile italiene nu pornesc
0°C ~ apa distilata ingheta
-1°C ~ expiratia devine vizibila. Rusii mananca inghetata si beau bere
-2°C ~ masinile romanesti nu pornesc
-4°C ~ cainele va sare-n pat
-10°C ~ masinile frantuzesti nu pornesc-
12°C ~ politicienii incep sa vorbeasca despre persoanele fara adapost
-15°C ~ masinile americane nu pornesc
-20°C ~ expiratia se aude
-24°C ~ masinile japoneze nu pornesc
-28°C ~ cainele va sare-n pijama
-29°C ~ masinile germane nu pornesc
-30°C ~ nici o masina normala nu porneste
-36°C ~ masinile rusesti nu pornesc
-39°C ~ Rusii incheie toti nasturii la camasa
-50°C ~ masina va sare in pat
-60°C ~ Locuitorii Helsinkiului ingheata de frig. La Moscova lumea incheie nasturii paltoanelor
-70°C ~ Ingheata cei din iad. Universitatea din Kuznyetzk organizeaza contra crosul
-72°C ~ Avocatii introduc mainile in propriile buzunare
-120°C ~ Alcoolul ingheata. Rusii sunt suparati de moarte
-273,15°C ~ Zero absolut. Se opreste miscarea particulelor elementare. Rusul linge vodka inghetata.
Via diseara.ro
Ce-mi place la ruşi? Că trimit Siberia peste Europa şi tot ei ne vând şi antidotul. Cu cât mai multă Siberie peste noi cu atât mai mult gaz consumat. Nu vorbesc despre România, că noi ne ţinem bine pe rezerve proprii. Dar Europa Centrala ar fi moartă fără Rusia. Aţi observat că în ultimul timp nimeni nu mai critică Moscova? Când s-a comentat, Rusia a arătat care este metoda de înfiletare la nemţi. Mai rău este în nordul Chinei unde sunt doar -45 de grade Celsius. Aşadar, taci că faci curent şi închide geamul că intră ţânţarii. Vinul fiert, ţuica şi cât mai mult sex vă vor ţine temperatura corpului în limitele normale.
Michele Pfeiffer, lasă filmele pentru copii şi treci în bătaia camerelor.
Băieţi şi nu numai, aveţi puţintică răbdare până se încarcă.
Linkuri utile
Categorii
- Am ceva de spus (40)
- Amintiri (7)
- Citesc... (8)
- Crazy things (17)
- Diverse (46)
- E tot filosofie... (24)
- Fun (40)
- La ţara (20)
- Mai râdem şi noi (52)
- Music (18)
- Personal (47)
- Photo (34)
- Poetry (32)
- porumbei (11)
- Projects (25)



